Rapitori si naluci sau cum sa pescuiesti stiuca in Suedia

posted in: PESCUIT | 0

Filmul Rapitori si naluci – Partea 1, din seria Studiu de caz la spinning va avea premiera joi 20 septembrie, de la ora 21:00 la Fishing & Hunting Channel.

Va invit sa ne fiti alaturi pe apele superbe, pline de stiuci, bibani si pastravi, intr-o calatorie in care, impreuna cu Bogdan Doncea ne-am propus sa demonstram ca nalucile sunt universale, daca stii cum sa le folosesti. Urmariti prima parte a unui nou studiu de caz la spinning, dedicat pestilor nordici.

 

REÎNTOARCEREA ÎN SUEDIA
Am făcut o primă excursie împreună cu Bogdan Doncea, bun cunoscător al apelor scandinave, la mijlocul lui iulie și pentru mine a reprezentat o reîntoarcere după 9 ani în această țară. Am găsit o Suedie aflată în mijlocul unui val torid, căldură nemaiîntâlnită de suedezi, conform celor spuse de gazdele noastre. Ne-am deplasat aproximativ 500 de kilometri spre nord și am decis să pescuim în aria campingului Zorb Center, un camping liniștit de pe malul râului Indals, un râu care străbate 430 de kilometri și pe a cărui lungime sunt 26 de hidrocentrale, care prin perioadele de uzinare determinau și comportamentul și orele de hrănire ale peștilor. Debitul acestuia se afla la niște cote extrem de mici, chiar istorice, lucru care avea să își pună amprenta pe partida noastră de pescuit de… 7 zile. Am prins mult sub așteptări, știuci în general mici pentru Suedia, cu niște vârfuri de peste 90 de centimetri și un record al expediției de 102.

Aceasta deplasare a fost posibila datorita Arrow International, sponsor al expeditiei.

DESPRE SERIA DE EMISIUNI STUDIU DE CAZ LA SPINNING

Fiecare partidă de pescuit la răpitori reprezintă o provocare. Nicio zi nu seamănă cu alta, nicio apă nu se încadrează în tipare fixe. Cristi Albu împreună cu invitații săi, pescari de calibru din elita pescuitului la răpitori sau, din contră, simpli amatori de pescuit, au analizat de-a lungul acestei serii diferite situații, tehnici și echipamente adaptate fiecărui stil în parte, pentru a le explica celor mai puțin experimentați secretele răpitorilor din adâncuri. STUDIU DE CAZ LA SPINNING, o serie de emisiuni pentru fiecare pasionat de pescuitul la răpitori. Vă mulțumim că ați găsit răgaz și în acest an să urmariți această serie de la Fishing & Hunting Channel.

cristi.albu

Combin pasiunea pentru pescuit cu aceea pentru calculatoare. Pescuiesc cu placere orice peste, fie el de rau sau lac, cu dinti sau cu mustati. Pe primul plan insa ramane pescuitul la rapitori si competitia din aceasta ramura. Mottoul meu - Pescuiesc, deci exist!

Leave a Reply